vineri, 18 iulie 2008

Genocidul trebuie uitat? (18 mai 1944)

(18 mai 1944)
Memorie şi uitare, trecut traumatic şi istorie confiscată
Articol preluat de pe site-ul http://www.tatarworld.com
Cetin Anefi
ing. chim., drd. în istorie, Universitatea
Laval, Québec ( Canada )

Anul acesta, la 18 mai 2006, etnia noastră comemorează împlinirea a 62 de ani de la un eveniment tragic al istoriei sale, cunoscut sub numele de « Surgun »: deportarea tătarilor crimeeni de către autorităţile sovietice, în timpul celui de-al doilea război mon- dial.
În zilele lui mai 1944, liderii sovietici responsabili cu aducerea la îndeplinire a ordinului lui I.V.Stalin, de deportare rapidă a tătarilor crimeeni şi a altor naţionalităţi din Caucaz, au schimbat o serie de telegrame, descoperite mai târziu în arhivele odioasei KG B şi publicate în ziarul «Yeni Dunya » de către reprezentanţi ai intelighenţiei tătare din emigraţia americană.
Unul dintre aceste documente, datat din 19 mai 1944 şi adresat lui I V Stalin şi lui V M Molotov, constitue un raport al NKVD-ului sovietic despre situaţia la zi a desfă -şurării « Operaţiilor speciale de deportare a tătarilor crimeeni ».Conform acestuia, la sfâr- şitul zilei de 19 mai, 165.515 persoane au fost ridicate din localităţile lor şi adunate în di -ferite gări din Crimeea. După o triere prealabilă, 136.412 de tătari au fost încărcaţi în gar- nituri de tren şi trimişi spre destinaţiile de exil. Se preciza că operaţiunea era în plină des- făşurare. Diferenţa de circa 30.000 de tătari a fost trimisă în lagărele de muncă.
L P Beria, Comisarul poporului al URSS pentru Afaceri Interne, primea, pe 20 mai 1944, o telegramă de la deputatul crimeean sovietic, Bogdan Kabulov. Citez :
« Vă anunţăm că operaţia de deportare a tătarilor crimeeni care a început pe 18 mai,
aşa cum aţi cerut dvs este practic încheiată, astăzi, 20 mai 1944, orele 16.00. În total 173.287 de persoane au fost deportate prin încărcarea lor în 67 de garnituri de tren. Deja 63 de garnituri pline cu tătari sunt în drum spre destinaţie iar alte patru garnituri vor pleca astăzi . În completare, 6.000 de tătari crimeeni, conform planului, urmează să fie mobili -zaţi şi să fie trimişi la bazele militare din Suriev, Rubinsk şi Kuchishiev. Un contingent special de muncă, de 5.000 de tătari, la dorinţa lor (sic!) urmează de asemenea să fie tri- mis la <>. Deci în total 191.044 de tătari vor fi deportaţi ».
Deportarea în masă a tătarilor crimeeni din ancestrala lor patrie a atras atenţia o- piniei publice internaţionale prin amploarea şi cruzimea sa. Intelectuali ai tătarilor crime- eni din SUA au lucrat enorm la adunarea şi ordonarea imensului material informaţional despre acest eveniment tragic pentru istoria etniei noastre. Sunt multe de făcut în această direcţie, de restituire a trecutului istoric, deoarece acest eveniment dureros nu este încă cunoscut suficient nici măcar de către cei chemaţi să predea istoria fostei URSS, în institu -ţiile de învăţământ de toate gradele din Crimeea de astăzi. Mubeyyin Batu Altan, din di- aspora tătară din SUA, membru al Mişcării Naţionale a Tătarilor Crimeeni şi totodată membru al Comitetului Asiatic de Studii Altaice de la Universitatea Harvard, SUA, când a vizitat în 1994 câteva şcoli ale tătarilor crimeeni, a rămas profund surprins că profesorii tătari nu credeau faptul că o tragedie ca deportarea tătarilor crimeeni s-a putut întâmpla pe teritoriul fostei URSS. Ei nu ştiau despre acest eveniment istoric nefericit, nici măcar cât ştiau studenţii lor. Această stare de lucruri trebuie neîntârziat schimbată, consideră co- naţionalul nostru din SUA, pentru a se permite tinerelor generaţii de tătari crimeeni acce- sul la adevărata istorie a etniei lor. Ei trebuie să înţeleagă că « Surgunul » reprezintă pen- tru tătarii crimeeni, ca de altfel pentru tătarii din lumea întreagă, ceea ce Holocaustul re- prezintă pentru evrei. Puţinii supravieţuitori ai acestei tragedii supranumesc « Surgunul » tătarilor crimeeni, «Holocaustul pe roţi ».
În cele ce urmează voi prezenta câteva mărturii culese de Mubeyyin Altan, cu ocazia primei sale vizite în Crimeea, în decembrie 1994. Declaraţiile supravieţuitorilor tă- tari au fost publicate de acesta, într-un articol în limbile tătară şi engleză, în revista «Yeni Dunya ».
Mărturiile acestor supravieţuitori ai « Surgunului » sunt un răspuns revelator şi totodată zguduitor la versiunea sovietică a celebrului decret nr.5859 (top secret), emis de Comitetul de Stat pentru Apărare al URSS,la 11 mai 1944, la Kremlin (Moscova). Decre- tul amintit reprezintă ordinul de deportare dat de IV. Stalin şi constituie în acelaşi timp, o descriere amănunţită a modului în care a fost planificată şi înfăptuită această operaţiune. Evident, versiunea sovietică privind acest eveniment tragic pentru etnia noastră este total diferită de realitatea istorică. Astfel, acţiunea de deportare este justificată de către autori -tăţile sovietice, de pretinsa colaborare a unor membri ai etniei tătare cu ocupantul nazist în perioada celui de-al doilea război mondial, 1941-1944. Surprinzător este faptul că în de- cretul emis de oficialităţile sovietice, nu se foloseşte termenul de «deportare » ci de «stră- mutare ». Condiţiile de deportare, aşa cum sunt prezentate în documentul sovietic, nu co- respund realităţii. Liderii de la Kremlin susţineau (gândindu-se probabil la judecata isto- riei ) faptul că fiecare familie de tătari ar fi primit la îmbarcare, câte 500 de kg de hrană, îmbrăcăminte şi alte bunuri. De asemenea, la fiecare vagon cu deportaţi ar fi fost reparti- zat un medic, două surori medicale şi toate tipurile de medicamente care să garanteze de- portaţilor, o « călătorie » plăcută. În document se menţionează, de asemenea că autorită- ţile uzbece, ar fi primit o serie de instrucţiuni prin care li se cerea să asigure noilor veniţi [tătarilor deportaţi], că li se vor acorda locuinţe, pământ şi slujbe.
Însă ceea ce s-a întâmplat în realitate cu tătarii crimeeni deportaţi, nu corespun -de nici pe departe cu cele relatate în decretul sovietic. Sute de mii de etnici tătari au fost deportaţi, în cele mai barbare condiţii din zonele lor de origine. În regiunile de deportare, Uzbekistan, Kazahstan, Tadjikistan, Siberia şi în alte regiuni ale URSS, tătarii crimeeni n-au găsit nimic din cele promise de autorităţile sovietice la plecare.
Deportarea a fost practic o « călătorie a morţii », de 3-4 săptămâni, în vagoane de marfă sau pentru vite, înghesuiţi la maximum, întocmai ca în camerele de gazare hitle- riste. Pentru foarte mulţi conaţionali, « călătoria » spre locurile de deportare a fost şi ulti- ma. Aceştia au murit pe drum, epuizaţi de arsiţa din stepele Asiei Centrale. Printre tătarii deportaţi se numărau inclusiv partizani bolşevici din Crimeea, luptători din rezistenţa an-tihitleristă şi activişti ai PCUS.De asemenea, foarte mulţi erau femei, copii, invalizi şi oa- meni în vârstă. Deportarea s-a făcut fără să se mai aştepte sfârşitul războiului. Moartea i-a doborât în primul rând pe bătrîni, pe bolnavi şi pe copii. Mulţi au murit de sete sau sufo- caţi în vagoane, datorită lungilor etape, fără opriri pentru aprovizionare cu hrană şi apă. Cadavrele lor intrau în descompunere în vagoanele supraaglomerate. La opririle în gări, morţii erau abandonaţi pe câmp sau pe marginea căii ferate, fără a fi îngropaţi. În scurtele şi rarele halte, hrana şi apa repartizate erau total insuficiente. Faţă de predecesorii săi, ţa -rii Petru cel Mare şi Ecaterina a II-a, Stalin a fost mult mai direct în ceea ce priveşte mij- loacele de deportare a tătarilor din Crimeea. Ordinul său era suna foarte clar : « să nu mai văd picior de tătar în Crimeea » (De la tătarii crimeeni, germanii de pe Volga şi de la meskheţi, 1971, par Ann Sheehy, p. 10).

**
Documentul intitulat « Scrisoare deschisă de la prietenii ruşi ai tătarilor crime- eni », cuprinde câteva scurte fragmente de declaraţii ale unor supravieţuitori tătari ai aces tor deportări în masă din mai 1944.
1) Nuriye Ismailova, o femeie în vârstă de peste 70 de ani [1994], locuia, în mai 1944, împreună cu familia ei la Belogorsk, o localitate situată la 50 de km de Simferopol (Ak- mescit ): « La 3.00 dimineaţa [18 mai 1944], doi soldaţi [ sovietici ]au bătut la uşă. Eu e -ram cea mai mare dintre fete. Mai aveam patru surori mai mici. Soldaţii ne-au spus că a- vem 15 minute ca să ne pregătim de drum. Tatăl nostru ne-a reamintit despre atrocităţile armatei germane şi despre modul în care aceasta îi adunase pe evrei ca să-i lichideze. El era convins că soldaţii sovietici vor face acelaşi lucru şi cu noi. De aceea ne-a spus să nu luăm mare lucru cu noi, căci ei [soldaţii sovietici] ne vor duce pe toţi să ne împuşte. Am luat numai hainele de pe noi. Numai într-o noapte [17/18 mai], majoritatea tătarilor din sa - tul nostru au fost strânşi şi încărcaţi în camioane până la gară. Apoi am fost îmbarcaţi în vagoane de marfă sau de vite. Când am ajuns în Uzbekistan erau 40 grade Celsius,o arşiţă inimaginabilă. Eu am fost singura supravieţuitoare din familie. Tatăl, mama şi surorile, au pierit toţi unul după altul ». Astăzi, Nuriye Ismailova a revenit în localitatea natală, Belo- gorsk (De la « Repatrierea şi Prevenirea Conflictelor » dupa Institutul pentru o Societate deschisă, p.13 şi articolul lui Sevghin Omer, « Deportarea tătarilor crimeeni », în Maga- zin istoric, septembrie 2003 ).
2) Sewki Anefiev, un alt supravieţuitor al « Surgunului » avea 16 ani în 1944 şi locuia cu familia lui în suburbiile Simferopolului. La data deportării [18 mai], tatăl său era pe front. Mama sa nu ştia ruseşte, aşa că a răspuns el la bătăile puternice din uşă. Soldaţii so- vietici i-au lăsat circa 30 de minute ca să-şi strângă câteva lucruri şi câte ceva de mânca- re, după care i-au urcat în camioane pe cei 5 membri ai familiei Anefiev, alături de alţi vecini. Au fost coborâţi undeva pe câmp, unde era amenajat un punct de « colectare ». « Era o ploaie liniştită…» îşi aminteşte Sewki Anefiev de « noaptea cea mai dramatică a naţiunii tătare [17/18 mai 1944] ». Erau înconjuraţi de o mulţime de soldaţi înarmaţi, cu automatele în poziţie de tragere. Nu aveau voie să facă nici cea mai mică mişcare. Au aş- teptat ore în şir sub ploaie, îngroziţi de ceea ce va urma. Auziseră de exterminarea evrei -lor de către nazişti şi credeau că vor păţi la fel şi ei. Într-un târziu, au sosit mai multe ca - mioane care au început să-i care spre o cale ferată, unde îi aşteptau două garnituri lungi de vagoane de marfă.În vagonul lor erau 85 de persoane. Garnitura de tren s-a pus în miş- care abia a doua zi în zori. În timpul drumului către stepele Asiei Centrale, o femeie din vagonul lor a născut. Copilul a trăit foarte puţin. Cadavrul lui a fost luat de soldaţii sovie- tici şi aruncat pe câmp, sub ochii îngroziţi şi neputincioşi ai mamei şi ai celorlalţi depor- taţi.
3) Kaska Vedgie avea 9 ani în 1944 şi locuia cu familia sa în satul Novoklionovka din raionul Belogorski. Au fost deportaţi într-o aşezare mică, Ciuciuk-şehir, din regiunea Taşkentului, în Uzbekistan. În 1966, au dorit să se reîntoarcă in Crimeea. Nu li s-a permis acest lucru şi atunci au decis să fugă. Au reuşit să ajungă numai până în Kuban, în regiu- nea Krasnodar. În 1968, a plecat cu toată familia la Moscova pentru a participa la mani- festaţiile tătarilor crimeeni din Piaţa Roşie. În anul următor [1969], au pornit din nou spre patrie. Au ajuns la 24 aprilie şi au cumpărat cu greu o casă de la nişte ruşi. După numai o lună, într-o noapte, pe la ora două, la poarta lor a bătut miliţia. Miliţienii le-au spart uşile şi geamurile. Au aruncat o căldare de apă rece peste cei cinci copii care dormeau, trauma- tizându-i pe viaţă. Pe soţul ei l-au arestat. Ea şi cu copiii au fost urcaţi într-o maşină, duşi la gara din Simferopol şi îmbarcaţi într-un tren cu destinaţia Kuban.La fel ca în mai 1944. Au reuşit însă să înşele vigilenţa paznicilor şi au coborât după numai câteva staţii. Peste două zile au ajuns din nou în Crimeea. Timp de 6 luni, au trăit ascunşi pe la cunoscuţi, în hambare sau în case părăsite, primind hrană de la nişte oameni de suflet care s-au expus la mari riscuri. Au fost prinşi din nou şi din nou expulzaţi din Crimeea. După luni de zile au revenit. Nu au mai fost expulzaţi dar calvarul lor a continuat. Timp de doi ani au pri -mit ameninţări cu moartea aproape zi şi noapte. Îi trezeau noaptea, bătăile violente în uşă şi ameninţările miliţienilor si agenţilor securităţii. Unul din copiii ei a murit în urma unui şoc, într-o noapte când a venit un miliţian să-i intimideze din nou ( Sevghin Omer, artico- lul citat din Magazin istoric, septembrie 2003).

4) Zarema Trofinova şi Alim Usinov sunt doi artişti tătari, originari din Crimeea. Zare -ma avea patru ani când ea şi părinţii săi au fost deportaţi în Uzbekistan. Soldaţii nu i-au lăsat să meargă să-l ia şi pe fratele ei, în vârstă de şase ani, care se afla atunci la grădiniţă. De atunci n-a mai ştiut nimic despre el. Alim, deportat şi el, tot de la o vârstă fragedă, a fost crescut după război, într-un orfelinat, tot în Uzbekistan. Când a crescut, s-a interesat de părinţii săi şi a aflat că aceştia muriseră în timpul deportării. Zarima şi Alim s-au reîn -tors în Crimeea printre primii, după adoptarea decretului de « reabilitare » a tătarilor în 1967, de către autorităţile sovietice. Împreună au cumpărat o căsuţă de la o rusoaică în vârstă, lângă Bahcesarai. Pe terenul respectiv şi-au construit ei singuri o locuinţă mai ma- re. Cei doi au fost profesori la Academia de Artă din Taşkent. Au renunţat la o situaţie materială relativ sigură în Uzbekistan, la toate bunurile ce le aveau acolo şi s-au întors în Crimeea, unde au luat totul de la capăt. Nu sunt singurii care au procedat aşa. La fel ca ei au făcut majoritatea tătarilor care s-au reîntors din « Surgun » în Patria lor Verde (Yeşil Yurt ). Alim Usinov remarca ironic într-un interviu la începutul anilor ‘90: « Toată Uniu- nea Sovietică se destramă, numai noi, tătarii, construim ».

***
Tragedia de la Arabat

Mutabeyyin Batu Altan, într-un alt articol publicat în Revista crimeeană, iulie 1991şi Sevghin Omer, în articolul său despre deportarea tătarilor crimeeni din septem- brie 2003, din Magazin istoric se referă la un incident foarte puţin cunoscut, intervenit în timpul deportării tătarilor crimeeni, în 1944. Este vorba despre ceea ce s-a numit tragedia de la Arabat. Au existat grupuri de tătari crimeeni excluşi iniţial din planurile de deporta- re ale sovieticilor din mai 1944 dar care au fost expulzati ulterior (« Revista crimeeană », vol.V, no. 2, p.13-14 ).
Un număr mare de participanţi sovietici la această « operaţie de succes », cum au numit autorităţile sovietice acţiunea de deportare a tătarilor crimeeni din mai 1944, au fost decoraţi cu ordine şi medalii, la 19 iulie 1944 (circa 23.000 de soldaţi si ofiţeri şi cir- ca 9.000 de agenţi NKVD). În timpul banchetului organizat în cinstea acestei « victorii », B. Kobulov ar fi spus: « Noi am uitat să deportăm pe acei tătari din localităţile din fâşia A rabat ». Aceştia erau în principal pescari şi lucrători la minele de sare şi trăiau într-o regi- une îngustă ce separa Sivas de Marea Azov. Mulţi dintre bărbaţii originari din această re- giune luptau pe front. Cei rămaşi acasă erau în majoritate invalizi, femei, copii şi bătrâni.
B. Kobulov a ordonat atunci sec: « dacă un singur tătar va rămâne în Arabat, pes te două ore, capetele voastre vor cădea ». Călăii NKVD-ului lui Beria au încercat să-i ex- plice lui Kobulov că în două ore practic este imposibil să-i adune pe toţi tătarii dintr-o re- giune ce se întindea pe o fâşie de circa 100 de km. În cele din urmă, ei au primit un ter -men de 24 de ore pentru îndeplinirea misiunii. Pentru aceasta au folosit un vas vechi an-corat în portul Genicsek şi au încărcat în el mulţi tătari crimeeni din regiunea Arabat. Când au ajuns într-o zonă adâncă din largul Mării Azov, agenţii NKVD au deschis supa- pele de la fundul navei. Aceasta a început încet, încet să se scufunde. În tot acest timp, u- nităţile NKVD aşteptau cu armele încărcate să dechidă focul asupra eventualilor supra- vieţuitori de la înnec.
Acţiunea premeditata si criminală a sovieticilor de la Arabat reprezintă o altă pa- gină neagră a istoriei deportării tătarilor crimeeni. El trebuie făcut cunoscut membrilor et- niei noastre, ca şi lumii întregi. Şi mai ales nu trebuie uitat.
Drama tătarilor crimeeni, la aproape 62 de ani după acele evenimente tragice continuă din păcate şi astăzi. La 62 de ani după « Surgun », supravieţuitorii şi urmaşii victimelor acelor timpuri se luptă şi astăzi pentru recunoaştere morală şi pentru calificarea acelor fapte abominabile drept un genocid la adresa etniei tătare şi în fapt drept crime împotriva întregii umanităţi.

Cifre oficiale, in realitate? Nu se stie....

Nu implica nimic din partea dumneavoastra, dorim sa va aducem la cunostinta

Table I. Schedule of Crimean Tatar Deportation[38]
Day Taken to Train Stations Sent Enroute to Uzbekistan
18 May 1944 90,000 48,400
19 May 1944 165,515 136,412
20 May 1944 183,155 183,155

Bibliografia unui tatar(romana, turkce, english)

Zeki Velidi Togan sau Validi

(în limbile başkiră: Әхмәтзәки Вәлиди Туған, tătară: Äxmätzäki Wälidi, rusă: Ахмад-Заки Ахметшахович Валиди) (18901970) a fost un istoric, turcolog şi conducător al mişcării de eliberare naţională şi revoluţionară a poporului başkir.

S-a născut în satul Koedhoen, (în başkiră Көҙән), din uezdul Sterlitamak, din Başkortostanul de azi. După ce a emigrat în Turcia, numele său a fost turcizat ca Zeki Validi Toğan (în alfabetul arab folosit în acele vremuri de ambele popoare nu era nicio deosebire între cele două nume).

Din 1912 până în 1915, Validi a predat în madrassa (şcoala religioasă ) din Kazan (Qasímiä), iar între 1915 - 1917 el a fost membru al comitetului de sprijin al deputaţilor musulmani din Duma de Stat. In 1917, împreună cu Ş. Manatov, organizează Şura (Sfatul). Sfatul başkir de la Orenburg din noiembrie-decembrie 1917 prezidat de Validi a proclamat independenţa Başkortostanului.

În 1918 şi 1919, trupele başkire au luptat, mai întâi sub comanda atamanului Alexandr Dutov, mai apoi sub comanda amiralului Alexandr Kolciak împotriva forţelor bolşevice. După ce conducerea RSFS Ruse au promis başkirilor autonomia, Validi a schimbat alianţele, luptând alături de Armata Roşie.

Din februarie 1919 până în iunie 1920, Validi a fost preşedintele Başrevkom (Comitetul Revoluţionar Başkir). Dându-şi seama că bolşevicii nu respectă niciuna dintre înţelegerile cu privire la autonomia teritoriilor başkire, el s-a mutat în Asia Centrală.

În Turkestan, Validi a devenit liderul Mişcării de Eliberare Naţională, numită peiorativ de cătrea ruşi a "basmacilor" (bandiţilor). Între 1920 - 1923 el a fost preşedintele "Uniunii Naţionale a Turkestanuluil". În 1923, după ce a descoperit manuscrisele originale ale lui Ahmad ibn Fadlan, a emigrat.

Din 1925, Validi a trăit în Turcia, lucrând ca profesor la Universitatea din Istambul. A obţinut titlul de doctor în filozofie în 1935. Între 19351937 a fost profesor la Universitatea din Bonn, iar între 19381939 a predat la Universitatea din Göttingen. În 1953, Validi a devenit organizatorul Institutului de Studiere a Lumii Islamice la Universitatea din Istambul. În 1967 a primit titlul de doctor onorific al Universitatea din Manchester.

A fost unul dintre cei mai importanţi contribuitori ai Enciclopediei popoarelor turcice. Articolele sale ştiinţifice despre cultura, limba şi istoria popoarelor turcice au fost traduse în mai multe limbi.

Zeki Velidi Togan, (in turca)



Zeki Velidi Togan ( 10.12.1890)- (26.07.1970)

Zeki Velidi Togan, 10 Aralık 1890 tarihinde Başkurt ilinde İsterlitamak'a bağlı Küzen köyünde doğdu. Daha ilk mederse tahsilini yaparken bir yandan da özel Rusça dersleri alıyordu. Öğretmen olan annesinden Farsça öğrenmeyi de ihmal etmiyordu. 1902 yılında orta tahsil için Ütek'e bulunan dayısı Habib Neccar'ın medresesine gitti. Buradaki öğrenimi sırasında Arapça dersler alarak dil bilgisini geliştirdi.

1908'de köyünden kaçarak Kazan'a gelip burada özel dersler aldı. Bu arada Katanov ve Aşmarin gibi bilginlerle tanıştı. 1909 yılında mezun olduğu Kasımiye medresesine “Türk Tarihi ve Arap Edebiyatı Tarihi Muallimi” oldu. 4 yıl süren bu öğretmenliği sırasında 1911 sonlarında yayınladığı Türk ve Tatar Tarihi adlı kitabı sayesinde meşhur olmaya başladı. Bu eserin iyi yankıları sayesinde Kazan Üniversitesi Arkeoloji ve Tarih Cemiyeti'ne Aza seçildi.

1913'te Fergane'ye, 1914'te Buhara'ya araştırmalar yapmak için gönderildi. Bu seyahat neticelerine ait hazırlamış olduğu raporlar başta Petersburg Arkeoloji Cemiyeti olmak üzere Kazan ve Taşkent Arkeoloji cemiyetleri mecmualarında yayınlandı. Bu arada Prof. Katanov'un şimdi İstanbul Üniversitesi Türkiyat Enstitüsü'nün esas nüvesini teşkil edecek olan kitaplarının Türkiye'ye gönderilmesine vesile oldu.

Daha sonra Rus Millet Meclisi Duma'da Ufa Müslümanlarının temsilcisi olarak bulunmak üzere Petersburg'a gitti. Bilimsel çalışmalarına siyasî çalışmalarını da eklemiş oluyordu. Bu sırada Bolşevik ihtilâli patlak verince o da Türklerin durumunun düzelmesi için mücadeleye girişti.

Bolşevik İhtilâli'nden 22 gün sonra 29 Kasım 1917'de Başkurt ilinin muhtariyeti ilan edildi. Örenburg'u 18 Şubat 1918'de işgal eden Sovyetler onu tutukladılarsa da 7 Haziran'da hapisten kaçtı. Başkurt hükümeti kurulduğunda Togan, Harbiye Nazırı oldu. Bundan sonra Lenin, Stalin ve Troçki ile defalarca görüşütü fakat olumlu sonuç alamayınca Türkistan'a çekilip orada mücadeleye karar verdi.

1920-23 yıllarında Türkistan'da amansız bir mücadeleye girişti ise de başarılı olamadı. Basmacı Hareketi'nin içinde bulundu. Türkistan Millî Birliği'nin kurucusu ve ilk başkanıdır.

Paris, Londra ve Berlin'deki bir çok Orta-Asya tarihçisi onunla çalışmak istemesine rağmen, devrin Türkiye Milli Eğitim Bakanı Hamdullah Suphi, Fuat Köprülü, Rıza Nur, Yusuf Akçura'nın istekleri sayesinde Türkiye'den davet aldı.
20 Mayıs 1925'te geldiği Türkiye'de Maarif Vekâleti Telif ve Tercüme Encümeni'ne tayin edilmiştir. O zamanki Ankara'nın kitap açısından yetersiz olması yüzünden kendi isteği ile İstanbul Darülfünun'u Türk Tarihi Müderris Muavinliği'ne tayin edildi.
Bundan sonra İstanbul ve Anadolu kütüphanelerinde hummalı çalışmalarına başladı. Fakat, 1932'de I. Türk Tarih Kongresi'nde tıp doktoru Reşit Galip'in sunduğu Orta Asya'da iç deniz olduğu ve bunun sonradan kuruduğu konusu hakkındaki tebliğini eleştirince, Togan aleyhine bir kamuoyu oluştu. Kendisine takınılan bu kötü tutum üzerine ülkeyi terk etme kararını verdi. 8 Temmuz 1932'de istifa ederek Viyana'ya gitti.

1935'te doktora çalışmalarını bitirdikten sonra Bonn Üniversitesi'nde, 1938'de Göttingen Üniversitesi'nde ders verdi. 1939'da Millî Eğitim Bakanı'nın daveti üzerine tekrar Türkiye'ye geldi. İstanbul Üniversitesi'nde Umumî Türk Tarihi Kürsüsü'nü kurdu.
İkinci Dünya Savaşı'nın sonlarına doğru Türkiye'de Sovyetler aleyhine faaliyet ve Turancılık suçundan tutuklanıp mahkeme edildi. 10 yıl hapse mahkum edildiyse de Askerî Mahkeme kararı bozdu ve Togan beraat etti.
1948'de yeniden döndüğü üniversitedeki görevine ölümüne kadar devam etti. 1951'de İstanbul'da toplanan XXI. Müsteşrikler Kongresi'ne Başkanlık etti. Bu onun bilimsel alandaki şöhretini çok daha artırdı.
Zeki Velidi Togan 26 Temmuz 1970'te İstanbul'da vefat etti.

xxxxxxx

English Biography

ORD. PROF. DR. ZEKİ VELIDI TOGAN

Zeki Velidi Togan was born in Kuzen Village of Isterlitamak of Başkurt province on 10 December 1890. His surname, Togan, derives from his fifth generation ancestor Is Togan. His father was Ahmet Şah, his mother was Ummu'l-Hayat. He received private Russian lessons while he was studying in primary school. He also learned Persian from his mother, who was a teacher. He went to the school of his maternal uncle Habib Neccar in Utek for secondary education in 1902. He received Arabic lessons during his education there, and improved his language knowledge.

In 1908, he escaped his village and went to Kazan and received private lessons. In the meantime, he met scientists such as Katanov and Asmarin. In 1909, he became the "Turkish history and Arabic Literature History Instructor" of Kasimiye school he had graduated from. During his four-year teacher period, he became famous with his book named Türk ve Tatar Tarihi (Turkish and Tatar History) he published in late 1911. He was elected as a member to the Archeology and History Community of Kazan University thanks to the good repercussions of the book.

He was sent to Fergane in 1913 and Buhara in 1914 to conduct investigations. The reports he prepared on the outcomes of these travels were published in magazines of Archeological Communities of Kazan and Tashkent, and Petersburg Archeological Community, in particular. He also caused sending of books of Prof. Katanov, which constituted the main core of Turkology institute of Istanbul University, to Turkey.Then he went to Petersburg as the representative of Ufa Muslims in Russian Parliament Duma. Thus, he added political efforts to his scientific investigations. He began to struggle for correction of the conditions of the Turks when Bolshevik revolution took place. 22 days after Bolshevik Revolution, autonomy of Baskurt province was proclaimed on 29 November 1917. Although Soviets who occupied Orenburg on 18 February 1918 arrested him, he escaped from prison on 7 June. When Baskurt government was established, Togan became the Minister of War. He decided to go to Turkistan and struggle there after he had talked to Lenin, Stalin and Trocki several times and understood their betrayal.

Between 1920-23, although he started a cruel struggle in Turkistan, he could not succeed. He took part in Basmaci Movement. He is the founder and first president of Turkistan National Union. After the three-year struggle he could not conclude, he and his gun friend Abdulkadir Inan went to Iran in 1923. When they arrived in Meşhed, they discovered important books in Ravza Library, which no Orientalist had seen before. İbn-i Fadlan Seyahatnamesi, which is one of the most valuable books of Turkish cultural history, was among the books found. Then he went to Kabul university of Afghanistan and conducted investigations.

Although they went to Istanbul in November 1923 from India Bombay, since they were not allowed to enter because of English intolerance, turned back like they had come on ship to Marseille and from there, Paris. He established both scientific and political relations in Europe as from late 1923. He met many famous orientalists in this period. He established a community named "Turkistan National Union" in Berlin. Although many Middle Asia historian in Paris, London and Berlin wanted to work with him, he was invited from Turkey due to the wills of Turkish National Education Minister of the day, Hamdullah Suphi, Fuat Koprulu, Rıza Nur, and Yusuf Akçura.

He was appointed to Publication and Translation Council of Ministry of Education in Turkey, where he came on 20 May 1925. He was appointed to Istanbul University Turkish History Instructor Assistant with his own will because Ankara in that day was not sufficient in books. Then he started working hard in Istanbul and Ankara libraries. However, on his criticizing the speech presented by medical doctor Reşit Galip in 1st Turkish History Congress in 1932 that there had been an inner sea in Middle Asia and that it dried later on, public opinion turned against him. He decided to leave the country on such bad attitude against him. He resigned on 8 July 1932and went to Vienna.
After he finished his master degree studies in 1935, he gave lectures in Bonn University and Göttingen University in 1938. In 1939, he went to Turkey on invitation of National Education Minister. He established General Turkish History Professorship in Istanbul University.

On 8 April 1940, he married Nazmiye Hanim, daughter of Omer Bey from Romania. He had two children, his daughter Isenbike and his son Sübidey... Toward the end of 2nd World War he was arrested and tried on accusation of Turanism and activities against Soviets in Turkey. Although he was sentenced to 10 years in prison, the military court quashed the decision and acquitted Togan. He continued his service in the university he turned back in 1948. He chaired 21th Müsteşrikler Congress which gathered in Istanbul in 1951. This increased his scientific reputation much more. He passed away on 26 July 1970 in Istanbul.

Zeki Velidi Togan continued his publication activities which he started first in 1911 until his death with great speed and much efforts. Zeki Velidi Togan has more than 337 published studies. It was one of his habits to introduce to world scientific environments any historical source he found in his scientific investigations and travels (documents, handwritten book, miniature, etc.).

He has approximately 40 volumes of published individual books. 12 of them are bulky ones, and more than 10 of hem are the published notes of the lessons he taught in the university. Others are characterized as booklets. His first published book, Turk ve Tatar Tarihi made him famous in Kazan and Russia, but his book which introduced him to world scientific environments is undoubtedly İbn-i Fadlan Seyahatnamesi.

On the other hand, Tarihte Usul, is the first methodical book written in Turkey for history science. Another book, Umumi Türk Tarihine Giriş, is not only the only one in its field, but also important in terms of its outlining the general framework of Turkish History. Horezmce Tercümeli Mukaddemetü'l-Edep, Bugünkü Türk İli Türkistan ve Yakın Tarihi, On The Miniatures In Istanbul Libraries, Hatıralar, Oğuz Destanı, Kur'an ve Türkler are the best evidences showing his high level in science.

His memorials he wrote one year before his death contains not only his struggles which lasted his whole life but important documents for our close history. It is doubtless that publication of a cultural treasury such as Oghuz Epic, which is one of our greatest national epics, was a great gain for Turkish scientific environments. In his book named Bugünkü Türk İli Türkistan ve Yakın Tarihi, he told close history of Turkish provinces in Middle Asia and their losing their independence. He explained his opinions on today's situation of world Turks and their future in his book named Türklüğün Mukadderatı Üzerine. The published notes of lessons he taught in the universities contain in general Turkish Hıstory in Mongol period, Mongol Invasion, Genghis Khan and Timur periods, however, they are also related to subjects such as Karahanli Period, Başkırtlar History, Asia History and opinion and cultural life in Middle and Near Asia in 19th and 20th century.

Togan, who published 91 articles in domestic and foreign scientific investigation magazines, conducted subject investigation in approximately 20 of them. In the majority of his articles, he dealt with source identification which is his most evident feature. His reputation among orientalists in particular rose due to his such features. In his critics more than 14, he aimed at promotion of studies conducted in Western science environments to Turkey, and did not refrain from criticizing them as necessary. Nearly half of his articles in scientific magazines are in foreign language. There are also ones written in Russian and Persian besides ones written in popular western languages such as English, German and French. It is seen that 9 of his speeches the deceased teacher delivered in international congresses were published in congress minutes. All of those speeches are in relation with the field of expertise of the teacher and contain identification of documents which is his method of study. It is notable that all of the delivered speeches were in international congresses and were published in popular western languages such as English, German and French.

39 articles in 4 encyclopedias with international scientific importance were issued by Togan. Most of them were also in foreign language and others were in Turkish. 12 articles are about biography, two are about Turkish tribes such as Başkurt and Hazar, and others are about geographical location (city, river etc.) He made use of western literature about the relevant articles written under the light of Arabic and Persian historical sources written under the light of Arabic and Persian historical sources. All of the subjects are very important with regard to Middle Asian History.

He wrote approximately 109 articles in monthly and weekly magazines. Togan, who tried to handle scientific subjects in such magazines until years of 1940, then wrote his political ideas on some issues, his replies to some people and his memorials. It is understood that deceased teacher wrote 48 articles in daily newspapers. He wanted to illuminate the future in his letters which contained his ideas in majority by dealing with historical issues sometimes. He worked out the international congresses in his newspaper articles and tried to inform Turkish public vote about them. He did not refrain from disclosing the truths be believed in some issues mis-reflected to the society.

The deceased teacher also had books on Islamic Scholars he prepared but could not find the opportunity to publish, apart from his books on his field of expertise Islam and Turkish and Mongol History. Some of them are: Timur ve Oğulları Tarihi (History of Timur and his Sons), El-Birunî'ye dair (On El-Biruni), Başkırt Tarihi (Başkırt History), Ali Şir Nevaî: Hayatı ve Eserleri (Ali Şir Nevai: Life and Works), Reşideddin: Hayatı ve Eserleri (Reşideddin: Life and Works), Sakaların Tarihi (History of Sakas), Türklerin Menşe Efsaneleri (Myths on Turks' Origin), Resimlerle Türkistan (Turkistan with Pictures).

Kaynak: www.ozturkler.com



HAKKINDA YAZILANLAR

Zeki Velidi unutulmadı
Zaman 7 Temmuz 2001

20. yüzyılın önemli şarkiyatçılarından Ord. Prof. Zeki Velidi Togan (1891-1970), doğduğu topraklarda unutulmadı. Başkortostan Cumhurbaşkanı Danışmanı Emir Yoldaşbayev, uzun bir süredir yürüttüğü Zeki Velidi çalışmalarını kitaplaştırdı.

Yoldaşbayev’in kaleme aldığı, “Çağdaşlarının Hatıralarında Bilinen ve Bilinmeyen Yönleriyle Zeki Velidi” isimli kitap, Başkortostan ve Rusya’da piyasaya sürüldü.
xxxxxx




ZEKİ VELIDI TOGAN
Zeki Velidi Togan was born in Kuzen Village of Isterlitamak of Başkurt province on 10 December 1890. His surname, Togan, derives from his fifth generation ancestor Is Togan. His father was Ahmet Şah, his mother was Ummu'l-Hayat. He received private Russian lessons while he was studying in primary school. He also learned Persian from his mother, who was a teacher. He went to the school of his maternal uncle Habib Neccar in Utek for secondary education in 1902. He received Arabic lessons during his education there, and improved his language knowledge.

In 1908, he escaped his village and went to Kazan and received private lessons. In the meantime, he met scientists such as Katanov and Asmarin. In 1909, he became the "Turkish history and Arabic Literature History Instructor" of Kasimiye school he had graduated from. During his four-year teacher period, he became famous with his book named Türk ve Tatar Tarihi (Turkish and Tatar History) he published in late 1911. He was elected as a member to the Archeology and History Community of Kazan University thanks to the good repercussions of the book.

He was sent to Fergane in 1913 and Buhara in 1914 to conduct investigations. The reports he prepared on the outcomes of these travels were published in magazines of Archeological Communities of Kazan and Tashkent, and Petersburg Archeological Community, in particular. He also caused sending of books of Prof. Katanov, which constituted the main core of Turkology institute of Istanbul University, to Turkey.Then he went to Petersburg as the representative of Ufa Muslims in Russian Parliament Duma. Thus, he added political efforts to his scientific investigations. He began to struggle for correction of the conditions of the Turks when Bolshevik revolution took place. 22 days after Bolshevik Revolution, autonomy of Baskurt province was proclaimed on 29 November 1917. Although Soviets who occupied Orenburg on 18 February 1918 arrested him, he escaped from prison on 7 June. When Baskurt government was established, Togan became the Minister of War. He decided to go to Turkistan and struggle there after he had talked to Lenin, Stalin and Trocki several times and understood their betrayal.

Between 1920-23, although he started a cruel struggle in Turkistan, he could not succeed. He took part in Basmaci Movement. He is the founder and first president of Turkistan National Union. After the three-year struggle he could not conclude, he and his gun friend Abdulkadir Inan went to Iran in 1923. When they arrived in Meşhed, they discovered important books in Ravza Library, which no Orientalist had seen before. İbn-i Fadlan Seyahatnamesi, which is one of the most valuable books of Turkish cultural history, was among the books found. Then he went to Kabul university of Afghanistan and conducted investigations.

Although they went to Istanbul in November 1923 from India Bombay, since they were not allowed to enter because of English intolerance, turned back like they had come on ship to Marseille and from there, Paris. He established both scientific and political relations in Europe as from late 1923. He met many famous orientalists in this period. He established a community named "Turkistan National Union" in Berlin. Although many Middle Asia historian in Paris, London and Berlin wanted to work with him, he was invited from Turkey due to the wills of Turkish National Education Minister of the day, Hamdullah Suphi, Fuat Koprulu, Rıza Nur, and Yusuf Akçura.

He was appointed to Publication and Translation Council of Ministry of Education in Turkey, where he came on 20 May 1925. He was appointed to Istanbul University Turkish History Instructor Assistant with his own will because Ankara in that day was not sufficient in books. Then he started working hard in Istanbul and Ankara libraries. However, on his criticizing the speech presented by medical doctor Reşit Galip in 1st Turkish History Congress in 1932 that there had been an inner sea in Middle Asia and that it dried later on, public opinion turned against him. He decided to leave the country on such bad attitude against him. He resigned on 8 July 1932and went to Vienna.
After he finished his master degree studies in 1935, he gave lectures in Bonn University and Göttingen University in 1938. In 1939, he went to Turkey on invitation of National Education Minister. He established General Turkish History Professorship in Istanbul University.

On 8 April 1940, he married Nazmiye Hanim, daughter of Omer Bey from Romania. He had two children, his daughter Isenbike and his son Sübidey... Toward the end of 2nd World War he was arrested and tried on accusation of Turanism and activities against Soviets in Turkey. Although he was sentenced to 10 years in prison, the military court quashed the decision and acquitted Togan. He continued his service in the university he turned back in 1948. He chaired 21th Müsteşrikler Congress which gathered in Istanbul in 1951. This increased his scientific reputation much more. He passed away on 26 July 1970 in Istanbul.

Zeki Velidi Togan continued his publication activities which he started first in 1911 until his death with great speed and much efforts. Zeki Velidi Togan has more than 337 published studies. It was one of his habits to introduce to world scientific environments any historical source he found in his scientific investigations and travels (documents, handwritten book, miniature, etc.).

He has approximately 40 volumes of published individual books. 12 of them are bulky ones, and more than 10 of hem are the published notes of the lessons he taught in the university. Others are characterized as booklets. His first published book, Turk ve Tatar Tarihi made him famous in Kazan and Russia, but his book which introduced him to world scientific environments is undoubtedly İbn-i Fadlan Seyahatnamesi.

On the other hand, Tarihte Usul, is the first methodical book written in Turkey for history science. Another book, Umumi Türk Tarihine Giriş, is not only the only one in its field, but also important in terms of its outlining the general framework of Turkish History. Horezmce Tercümeli Mukaddemetü'l-Edep, Bugünkü Türk İli Türkistan ve Yakın Tarihi, On The Miniatures In Istanbul Libraries, Hatıralar, Oğuz Destanı, Kur'an ve Türkler are the best evidences showing his high level in science.

His memorials he wrote one year before his death contains not only his struggles which lasted his whole life but important documents for our close history. It is doubtless that publication of a cultural treasury such as Oghuz Epic, which is one of our greatest national epics, was a great gain for Turkish scientific environments. In his book named Bugünkü Türk İli Türkistan ve Yakın Tarihi, he told close history of Turkish provinces in Middle Asia and their losing their independence. He explained his opinions on today's situation of world Turks and their future in his book named Türklüğün Mukadderatı Üzerine. The published notes of lessons he taught in the universities contain in general Turkish Hıstory in Mongol period, Mongol Invasion, Genghis Khan and Timur periods, however, they are also related to subjects such as Karahanli Period, Başkırtlar History, Asia History and opinion and cultural life in Middle and Near Asia in 19th and 20th century.

Togan, who published 91 articles in domestic and foreign scientific investigation magazines, conducted subject investigation in approximately 20 of them. In the majority of his articles, he dealt with source identification which is his most evident feature. His reputation among orientalists in particular rose due to his such features. In his critics more than 14, he aimed at promotion of studies conducted in Western science environments to Turkey, and did not refrain from criticizing them as necessary. Nearly half of his articles in scientific magazines are in foreign language. There are also ones written in Russian and Persian besides ones written in popular western languages such as English, German and French. It is seen that 9 of his speeches the deceased teacher delivered in international congresses were published in congress minutes. All of those speeches are in relation with the field of expertise of the teacher and contain identification of documents which is his method of study. It is notable that all of the delivered speeches were in international congresses and were published in popular western languages such as English, German and French.

39 articles in 4 encyclopedias with international scientific importance were issued by Togan. Most of them were also in foreign language and others were in Turkish. 12 articles are about biography, two are about Turkish tribes such as Başkurt and Hazar, and others are about geographical location (city, river etc.) He made use of western literature about the relevant articles written under the light of Arabic and Persian historical sources written under the light of Arabic and Persian historical sources. All of the subjects are very important with regard to Middle Asian History.

He wrote approximately 109 articles in monthly and weekly magazines. Togan, who tried to handle scientific subjects in such magazines until years of 1940, then wrote his political ideas on some issues, his replies to some people and his memorials. It is understood that deceased teacher wrote 48 articles in daily newspapers. He wanted to illuminate the future in his letters which contained his ideas in majority by dealing with historical issues sometimes. He worked out the international congresses in his newspaper articles and tried to inform Turkish public vote about them. He did not refrain from disclosing the truths be believed in some issues mis-reflected to the society.

The deceased teacher also had books on Islamic Scholars he prepared but could not find the opportunity to publish, apart from his books on his field of expertise Islam and Turkish and Mongol History. Some of them are: Timur ve Oğulları Tarihi (History of Timur and his Sons), El-Birunî'ye dair (On El-Biruni), Başkırt Tarihi (Başkırt History), Ali Şir Nevaî: Hayatı ve Eserleri (Ali Şir Nevai: Life and Works), Reşideddin: Hayatı ve Eserleri (Reşideddin: Life and Works), Sakaların Tarihi (History of Sakas), Türklerin Menşe Efsaneleri (Myths on Turks' Origin), Resimlerle Türkistan (Turkistan with Pictures).

Kaynak: www.ozturkler.com

Articole

Blogger templates made by AllBlogTools.com

Back to TOP