Motto

Noi vrem..Voi vreti..Ei..NU prea vor sa traim cu totii bine!

Tatar

"Je n'aime pas vos idées, mais je me batterai jusqu'à la mort pour que vous puissiez les exprimer" .... "Nu-mi plac ideile Dumneavoastră, dar voi lupta până la moarte pentru ca Dumneavoastră să le puteţi exprima". (Lui Voltaire i se atribuie fraza, considerată deviză, . a toleranţei)
Cand ti-e frica doar de Dumnezeu, nu ti-e frica de nimeni; cand nu ti-e frica de Dumnezeu ,ti-e frica de toti si de toate. Dumnezeu sa ne fereasca de cei care Nu au frica de Dumnezeu!!!

vineri, 20 iunie 2008

Cuceritorul cetatii de necucerit- Fatih Sultan Mehmed

Cuceritorul cetatii de necucerit

Imprimare E-mail
Wednesday, 16 May 2007

 La sfarsitul secolului al XIV-lea, Imperiul Otoman se anunta a fi o primejdie tot mai mare pentru lumea crestina, un rival mult mai periculos decat califii arabi ai Orientului Mijlociu, cu atat mai mult cu cat, spre deosebire de acestia, turcii nu-si ascundeau dorinta de a cuceri intreaga Europa. Marsul lor triumfal avea sa fie intrerupt de aparitia hoardelor neimblanzite ale lui Timur-Lenk, dinspre Rasarit, care au spulberat pur si simplu puterea otomana, aruncand imperiul creat de Murad si Baiazid intr-un interregn de multi ani.

Se parea apoi ca, o data cu urcarea pe tron a lui Murad al II-lea, un om al pacii, total diferit de sangerosul sau tata, Baiazid, Europa va avea liniste. Deloc atras de razboi, noul sultan a incercat doar sa refaca imperiul, in granitele avute la moartea parintelui sau, fara insa a cauta sa-l mai extinda. Mai mult, prada unei puternice depresii, dupa moartea celor doi fii favoriti, Allaedin si Ahmed, el a renuntat la tron, in august 1444, in favoarea mezinului, Mehmed, desi nu isi punea nici o speranta in el, se stabili la Bursa, ducand o viata linistita si retrasa.

Placeri „impotriva firii”

Dar prima domnie a lui Mehmed nu avea sa fie prea lunga. Ienicerii, nemultumiti ca noul sultan nu le marise solda, s-au razvratit, dand foc mai multor cartiere din Edirne, un print descendent tot din Baiazid, Orhan, adapostit la curtea basileilor, ameninta sa declanseze un razboi civil, iar peste Dunare tarile crestine pregateau o noua cruciada, menita sa-i azvarle pe turci afara din Europa.

Marele vizir Khalil, insarcinat sa fie prim sfetnic al tanarului sultan, i-a cerut atunci ajutor lui Murad, care a reluat tronul. Dornic sa asigure continuitatea dinastica, Murad a hotarat apoi ca venise vremea sa-l insoare pe impetuosul sau fiu, cu atat mai mult cu cat se vorbea despre relatiile „impotriva firii” pe care grecii si italienii din anturajul printului i le sugerau acestuia si fata de care Mehmed simtea, se pare, o mare atractie.

Aleasa a fost Sitt Hatun, fiica lui Suleiman, conducatorul unui bogat emirat din sud-estul Anatoliei. Dar Mehmed avea cu totul alte gusturi: pentru el, Sitt Hatun nu era decat „un munte de carne” la care nici nu se uita, preferand sa o incuie in harem si sa-si vada mai departe de zbenguielile sale cu flacaiandrii imberbi din preajma lui. La scurta vreme dupa nunta, insa, pe 3 februarie 1451 Murad murea, atins de o boala misterioasa, fapt care i-a facut pe multi sa creada ca insusi fiul sau, care dorea sa fie cat mai grabnic sultan, nu era strain de acest deces neasteptat. De altfel, comportamentul lui Mehmed, care i-a primit cu o bucurie nedisimulata pe solii veniti sa-i anunte moartea sultanului, a alimentat zvonurile.

Victorios in Bizant, invins la Belgrad

Prima masura luata de Mehmed, o data urcat pe tron, a fost sa ordone uciderea tuturor fratilor sai vitregi. Totodata, el nu l-a indepartat imediat pe Khalil din functia de mare vizir, stiind ca are inca nevoie de intelepciunea acestuia. Nimeni nu putea sti ce se ascunde sub chipul impenetrabil al tanarului sultan. Atitudinea lui impaciuitoare i-a inselat pe principii crestini, convinsi ca au de-a face cu un „rob al placerilor perverse”.

 Si astfel, Mehmed si-a putut concentra toate eforturile pentru indeplinirea visului sau: cucerirea Constantinopolului. Asediul, care a opus celor 150.000 de turci doar circa 7-8000 de bizantini a durat cateva luni si pe 29 mai 1453, orasul cadea in mainile lui Mehmed. Cucerirea „orasului de necucerit” si campaniile ulterioare, incununate de deplin succes impotriva micilor regate din Balcani, Crimeea si vestul Anatoliei, ii vor aduce lui Mehmed un imens prestigiu. Statul otoman era pentru prima oara recunoscut, si de catre rivalii sai din Europa, drept imperiu.

Dar inaintarea lui Mehmed catre inima Europei avea sa fie oprita in 1456 la Belgrad, de catre neobositul Iancu de Hunedoara, care a razbunat astfel toate infrangerile suferite din partea turcilor. Invincibila forta a ienicerilor a fost franta la Belgrad; generalul lor, Hassan Aga, a cazut in lupta si chiar sultanul a fost ranit la frunte, in vreme ce-si conducea personal trupele in batalie.

Din pacate, imediat dupa ce i-a pus pe fuga pe turci, viteazul conducator de origine valaha a murit de ciuma. Dar scopul lui, acela de a-i tine pe turci departe de inima Europei, fusese indeplinit. Rusinat, Mehmed s-a intors la Istanbul si a poruncit petreceri fastuoase, prilejuite, oficial, de circumcizia fiilor sai, Baiazid si Mustafa. De fapt, petrecerile erau oferite supusilor spre a mai uita din amaraciunea infrangerii.

Peste patru ani, in 1466, Mehmed hotari ca venise vremea sa lichideze o data pentru totdeauna focarul de rezistenta reprezentat de eroul albanez Skanderbeg. Dar Castriotul se va dovedi o nuca tare: ca si in urma cu multi ani, cand el il infruntase pe Murad, si de aceasta data reusi sa se opuna cu succes turcilor. Cetatea lui, Kruja, parea intr-adevar de necucerit si, obligati si de ciuma care izbucnise cu furie, otomanii s-au retras sa ierneze in Bulgaria. In anul urmator, ei au reluat atacul, dar numai la inceputul lui 1468, dupa ce Skanderbeg se stingea, atins de molima, turcii au reusit sa supuna total Albania.

Stefan cel Mare - „buturuga mica”

Din nou, insa, planul sultanului de a se napusti de pe coasta albaneza a Adriaticii, asupra Italiei, a fost zadarnicit de vestile rele venite din Rasarit. Emirul Karamaniei, Uzun Hasan, incalcase armistitiul incheiat in urma cu cativa ani cu sultanul si trecea prin foc si sabie posesiunile otomane din Anatolia. Prezenta sultanului era imperios necesara in Asia. Dupa ce a strans o armata de aproape o suta de mii de oameni, beneficiind si de suportul unei formidabile artilerii, Mehmed a plecat sa-l infrunte pe Uzun Hasan.

Batalia decisiva s-a dat la 11 august 1473, langa Baskent, in Anatolia, si rolul principal l-a jucat artileria, care a adus victoria lui Mehmed. Dupa opt ore de lupta, campul se umpluse de cadavre. Speriat, haituit, Uzun Hasan a cerut pace, jurand ca nu va mai calca vreodata pamantul turcesc. Nu la fel de glorioasa se va dovedi si expeditia intreprinsa de otomani in iarna lui 1475, in Moldova, impotriva unui alt domnitor care refuza sa le mai recunoasca autoritatea si sa plateasca tribut, Stefan cel Mare.

El ii va face pe otomani sa sufere cea mai grea infrangere a lor de pana atunci, in ianuarie 1475, la Vaslui. La vestea acestui dezastru, se spune ca sultanul s-ar fi inchis in apartamentele sale, nu ar mai fi mancat si nu ar mai fi primit pe nimeni, vreme de trei zile. Peste patru ani, istoria se va repeta, la asediul Rodosului. Desi beneficia de cea mai buna armata si de cea mai buna artilerie a timpului, Mehmed nu a putut cuceri fortareata cavalerilor crestini si s-a vazut nevoit in cele din urma sa se retraga, cu pierderi grele.

Otravit sau ucis de ciroza?

Dupa luarea Constantinopolului, visul cel mai maret al lui Mehmed fusese sa cucereasca Italia. In 1480, el va debarca la Otranto, in sudul peninsulei italice, dar o rebeliune izbucnita iarasi in Albania, care a taiat liniile de aprovizionare ale armatei turce, l-a obligat sa renunte la planul sau. Un an mai tarziu, ostile trimise de Papa aveau sa recucereasca Otranto. Inainte de a mai pune la cale o noua expeditie, Mehmed s-a stins din viata, pe 3 mai 1481, la Tekfur Cayri, pe malul asiatic al Marii Marmara.

La vremea respectiva, s-a crezut ca a murit de guta, boala de care, date fiind excesele sale bahice si alimentare, nu e exclus sa fi suferit. Medicina moderna a dat insa un alt verdict, mai credibil: ciroza, complicata cu un cancer al ficatului. Oricare ar fi fost insa motivul decesului, cert este ca, atunci cand vestea s-a raspandit, intreaga Europa a fost cuprinsa de o bucurie frenetica si lumea crestina s-a simtit eliberata de o mare amenintare. Si intr-adevar, vor mai trebui sa treaca aproape cinci decenii pana cand un alt sultan de seama, Soliman Magnificul, sa bage iar spaima in crestini...

GABRIEL TUDOR

0 comentarii:

Blogger templates made by AllBlogTools.com

Back to TOP