Motto

Noi vrem..Voi vreti..Ei..NU prea vor sa traim cu totii bine!

Tatar

"Je n'aime pas vos idées, mais je me batterai jusqu'à la mort pour que vous puissiez les exprimer" .... "Nu-mi plac ideile Dumneavoastră, dar voi lupta până la moarte pentru ca Dumneavoastră să le puteţi exprima". (Lui Voltaire i se atribuie fraza, considerată deviză, . a toleranţei)
Cand ti-e frica doar de Dumnezeu, nu ti-e frica de nimeni; cand nu ti-e frica de Dumnezeu ,ti-e frica de toti si de toate. Dumnezeu sa ne fereasca de cei care Nu au frica de Dumnezeu!!!

vineri, 20 iunie 2008

Viteazul Cid Campeador

Viteazul Cid Campeador

Imprimare E-mail
Wednesday, 11 April 2007

 Cui nu i-au incintat copilaria legendele despre viteazul Cid Campeador, neinfricatul cavaler care a tinut piept cu vitejie cumplitilor invadatori ai tarii sale, declansand lupta poporului spaniol impotriva ocupatiei maure - Reconquista? Putini stiu insa ca Cidul, eroul faimoasei epopei spaniole „Canto del Mio Cid”, a fost un personaj care a existat in realitate, desi multe dintre ispravile sale nu sunt autentice, ci mai curand rod al imaginatiei populare.

Asupra supranumelui sau - Cid Campeador, specialistii in istorie si lingvistica sunt pe deplin edificati: primul termen deriva din cuvantul arab (mai precis din dialectul andaluz arab) al-sidi - „stapan”, „domn”, pe cand al doilea i-a fost dat de crestini si este astfel explicat de istoricul britanic Henry Edwards Watts: „campeadorul era un luptator ales din cadrul unei armate care infrunta un alt razboinic, din tabara adversa, in prezenta celor doua osti. De multe ori, aceste dueluri erau suficiente pentru rezolvarea conflictului si in urma lor, armata al carei reprezentant pierdea se retragea de pe campul de batalie”.

Lupte fratricide

Data nasterii lui Rodrigo Diaz de Bivar - acesta era adevaratul nume al Cidului - nu este cunoscuta. Pe baza faptului ca el era foarte tanar cand a participat la batalia de la Graus, in 1063, istoricii presupun ca ar fi putut sa se fi nascut intre 1043 si 1045, in satucul Bivar, la circa zece kilometri nord de Burgos. Marturiile scrise, datand din acea perioada, demonstreaza ca el era fiul unui anume Diego Lainez, un nobil de rang inferior (infanzon) din Castilia. Copilaria lui Rodrigo nu a fost, probabil, diferita de a altor reprezentanti ai micii nobilimi iberice. Ajuns la varsta adolescentei, el a deprins mestesugul armelor, care devenise, in acele vremuri tulburi, o necesitate.

Rodrigo a fost primit la curtea castiliana, intrand in serviciul printului Sancho, fiul regelui Ferdinand cel Mare. In 1065, cand Ferdinand a murit, printul, care a domnit ca Sancho al II-lea, a continuat opera de recucerire a teritoriilor iberice de la arabi, recuperand orasele Zamora si Badajoz. In 1063, Rodrigo a primit botezul sangelui, participand la apararea orasului Graus, aflat in stapanirea emirului Zaragosei, Al-Muqtadir, alaturi de un mic detasament castilian. Cetatea era asediata de fratele vitreg al regelui Ferdinand, Ramiro I de Aragon; razboaiele fratricide erau in voga.

Lupta a fost crunta si Ramiro a fost ucis, iar trupele sale risipite de crestinii aliati cu musulmanii. Peste patru ani, insa, aliantele se vor schimba: Sancho, avandu-l alaturi pe don Rodrigo de Bivar, va asedia Zaragosa si-l va supune pe Al-Muqtadir. Pentru vitejia dovedita in lupte, don Rodrigo a fost numit de Sancho alferez - purtatorul de stindard al regelui, rang ce implica practic, comanda trupelor castiliene. Se parea ca Sancho este imbatabil si ca va reusi sa-si duca visul de unificare a Spaniei la indeplinire. Dar, pe 7 octombrie 1072, pe cand asedia Zamora, orasul surorii sale mai mici, Urraca, el a fost ucis de un asasin aflat in slujba acesteia. Aproape imediat, nobilii castilieni l-au rechemat din exil pe fratele lui Sancho, Alonzo, spre a fi rege al Leonului si al Castiliei.

Un precursor al razboiului psihologic

 Inainte de batalie, Cidul ordona ca soldatilor sa li se citeasca din cartile clasicilor greci si latini, spre a-i imbarbata si a le insufla razboincilor curajul unui Achile sau Scipio. Totodata, in seara care preceda lupta, Rodrigo de Bivar isi convoca toti comandantii in cort si, cu piese de lemn reprezentand armatele, in miniatura, stabilea planul tactic, hotarand cine sa atace si in ce ordine. Adesea, el va folosi ceea ce strategii moderni numesc „razboiul psihologic”, terorizandu-si adversarul prin hartuiri si atacuri de noapte, astfel ca, inaintea bataliei principale, acesta era deja complet demoralizat.

In timpul bataliei de la Cabra, din 1079, profitand de deruta care pusese stapanire pe mauri, Cidul si-a adunat cavaleria si a pornit in urmarirea emirului Abd Allah al Grenadei si a aliatului acestuia, Garcia Ordonez. Aceasta expeditie, neautorizata de Alfonso, a provocat mania suveranului si se pare ca intre cei doi a avut loc un conflict, in urma caruia Rodrigo de Bivar a ales sa se autoexileze. Istoricii moderni considera insa ca responsabila de exil ar fi fost atitudinea dispretuitoare manifestata de Cid fata de ceilalti nobili si predilectia lui de a-i infrunta pe granzii spanioli, fara a tine seama de puterea si de influenta acestora.

Parasind Castilia, Cidul se transforma intr-un mercenar, punandu-se in slujba celor care vor apela la serviciile sale. Initial, s-a indreptat spre Barcelona, dar suveranul de aici, Ramon Berenguer II, a refuzat sa-l primeasca; mai intelept se va dovedi emirul de Zaragosa, Al Mu'tamin, pe care-l va servi timp de cativa ani, cu amaraciune in suflet ca nu-si poate pune sabia in slujba unui rege crestin.

„Fugiti, caci Cidul n-a murit...”

In 1086, a inceput marea invazie almoravida. Condusi de Iusuf ibn Tushafin, almoravizii, de origine berbera, au trecut stramtoarea Gibraltar, venind in ajutorul maurilor din Spania, care nu mai puteau face fata singuri asalturilor neincetate ale regelui Alfonso. Pe 23 octombrie 1086, la Sagrajas a avut loc o batalie sangeroasa, care i-a opus pe mauri armatelor din Castilia, Leon si Aragon. Crestinii, lipsiti de aportul Cidului, au fost zdrobiti. Regele Alfonso a reusit sa scape fugind, la caderea noptii, spre Toledo, cu doar 500 de cavaleri.

Abia atunci, trufasul rege a inteles ca fara Rodrigo de Bivar, orice eforturi de a-i alunga pe mauri sunt zadarnice. De aceea, l-a chemat pe viteazul comandant din exil. Prezenta acestuia la curtea castiliana este consemnata intr-un document din iulie 1087. Dar Cidul, desi s-a supus cererii regelui Alfonso, avea alte planuri. El isi crease o armata alcatuita si din crestini, si din musulmani, gata sa-i indeplineasca fara cracnire ordinele, si a cautat sa-si intemeieze propriul fief, in regiunea Valenciei.

L-a avut de infruntat pe acelasi Ramon Berenguer, pe care l-a invins din nou, la Tebar, in mai 1090, luandu-l prizonier si eliberandu-l contra unei rascumparari platite de fiul acestuia, numit tot Ramon, care, spre a pecetlui pacea, a luat-o in casatorie pe fiica lui don Rodrigo, Maria. In octombrie 1092, in Valencia, condusa de emirul Al-Qadir, a avut loc o revolta, in fruntea careia se afla cadiul orasului, Ibn Jahhaf, care a facut apel la don Rodrigo. Era ocazia asteptata de acesta. In fruntea unei armate, el s-a indreptat spre Valencia si a asediat orasul, timp de doi ani!

In mai 1094, aparatorii, epuizati si infometati, s-au predat, iar cuceritorul s-a purtat cu marinimie fata de ei. Desi guverna in numele lui Alfonso, Cidul devenise practic stapanul incontestabil al intregii regiuni valenciene. El a numit un episcop de Valencia, pe calugarul francez Jerome, si a transformat in biserici cele noua moschei din oras. Legenda Cidului are unul dintre cele mai inaltatoare finaluri din intreaga literatura medievala. Aflat pe patul de moarte, in orasul asediat de mauri, eroicul comandant nu vrea sa se desparta de viata inainte de a mai savarsi o fapta menita sa-i aduca gloria vesnica. El cere ca, dupa ce va muri, sa fie legat de o scandura si pus astfel in saua credinciosului sau armasar, Babieca.

Impresia pe care aparitia sa o face maurilor, care erau convinsi ca temutul Cid a murit, este formidabila. Acestia parasesc campul de lupta, urland: „Fugiti, caci Cidul n-a murit! Se pravaleste-asupra noastra!” si oastea crestina, pornita in urmarirea lor, ii macelareste. Adevarul istoric este cu totul altul. Cidul a murit pe patul sau, pe 10 iulie 1099, dar nu a fost nevoit sa duca nici o lupta dupa moarte. Dar almoravizii, prinzand de veste despre moartea Cidului, au pornit din nou asupra Valenciei. Dona Jimena a fost nevoita sa se refugieze la curtea lui Alfonso.

Pe 5 mai 1109, condusi de Masdali, almoravizii au intrat in Valencia, de unde nu vor mai fi alungati decat dupa mai bine de un secol. Corpul neinsufletit al Cidului a fost dus de vaduva marelui razboinic in Castilia, la manastirea San Pedro de Cardena, in prezent el aflandu-se la impresionanta catedrala din Burgos.

GABRIEL TUDOR

0 comentarii:

Blogger templates made by AllBlogTools.com

Back to TOP