luni, 12 iulie 2021

CUPA PRIETENIEI, LA EDIȚIA A VI-A 2021

https://www.facebook.com/TVAlphaMedia/videos/881047229493650

CUPA PRIETENIEI, LA EDIȚIA A VI-A

După trei săptămâni de fotbal, s-a încheiat prima fază a Cupei Prieteniei, eveniment ajuns la ediția cu numărul VI. Competiția a devenit o tradiție, mai ales pentru cei celor care practică fotbalul. De această dată, opt echipe s-au întrecut, însă nu pentru trofeu, ci pentru a ajuta copiii din centrele de plasament, sau din familii cu posibilități materiale reduse.

S-au încheiat 3 săptămâni de spectacol fotbalistic duminică 11 iulie 2021 orele 20.00 cu victoria castelanilor dar câștigătorii nu sunt ei ci copiii din centrele de plasament. Organizăm Cupa Prieteniei în acest format din 2016 ajunsă astfel la Ediția a VI-a, dar în vechiul format din 2008 de la înfiinţare. Competiția, ce are scop caritabil, a debutat vineri 25 iunie 2021 şi s-a încheiat duminică 11 iunie 2021.

Edițiile trecute au fost câștigate astfel: 2016 de Foişor Market, 2017 de Partida Romilor PRO Europa,   2018 de UDT, 2019 de Sport Team, 2020 de TTS Operator iar 2021 de FC Castelu.

După încheierea fazei sportive, urmează faza caritabilă. Am invitat fiecare echipă să desemneze un reprezentant pentru vizita ce urmează în centrele de plasament! Din cauza pandemiei desfășurarea activității de într-ajutorare poate suferi mici modificări dar în mare rămâne ca în trecut, iar ziua, locația și ora urmând a fi aleasă până la sfârşitul săptămânii în curs.

Festivitatea de premiere a început la ora 20.00 după fluierul final şi s-au acordat următoarele distincţii:

Titlul de ECHIPA FAIR PLAY echipei OSMAN GAZI; Titlul de SPORTIVUL FAIR PLAY lui Ciucă Alexandru; Fluierul de aur următorilor arbitrii: Tudose Andrei, Nanu Cristian, İlhan Iusuf, Ramazan Edvin , Bogdan și Robert Manicu; Titlul de susținători ai evenimentelor caritabile televiziunii Alpha Media TV; titlul de sustinatori ai evenimentelor sportive Gazdei Evenimentului Primăria Municipiului Medgidia și Clubului Sportiv al Municipiului Medgidia; Titlul de susținători ai evenimentelor sportive: Extreme Fitness; titlul de sportivi inimoşi următoarelor echipe: TTS OPERATOR, FC 31, FC VS TEAM, OSMAN GAZI si OLD BOYS; titlul de: cel mai tehnic jucător lui Ștefan George, cel mai bun portar lui Cătană George,  cel mai bun fundaș lui Tenea Teodor , JUNIORUL TURNEULUI DENIS GHINEA, Locul 3 Young Boys , Locul 2 FC PĂTRAT TEAM iar Locul 1 si castigatoarea turneului echipei FC CASTELU.

Echipele care participă şi contribuie la acest turneu nu câştigă decât fapte bune pentru că banii merg intergal la copiii cu situaţii speciale.

 Pentru donaţii / sponsorizări (Cupa Prieteniei): Asociaţia Uniunea Democrată Tătară, cont: RO38 UGBI 0000 4020 1602 6RON, Garanti Bank, CUI 24419791.

Gazda evenimentului: Primăria Minicipiului Medgidia şi Clubul Sportiv Medgidia

Partener: Extreme Fitness

Parteneri UDT : Foişor Market, Sultan Prodexim , Salis Taco, Majestic Doors etc

Iniţiator: Uniunea Democrată Tătară

Detalii la :  udt(a)udt.ro / 0724.717.613/0765.092.322 (Naim Belgin- Preşedinte UDT)














Articole

Blogger templates made by AllBlogTools.com

Back to TOP