CU BAIA PRINTRE SECOLE

Monday, 22 May 2006

Pentru omul modern, baia reprezinta nu doar o necesitate, dar si o obisnuinta, deoarece nu putini sunt aceia care se imbaiaza nu atat spre a-si curata corpul, ci spre a se relaxa, dupa o zi de munca istovitoare, apeland la baie ca la un ritual binefacator. Dar nu intotdeauna lucrurile au stat asa. Pentru omul modern, baia reprezinta nu doar o necesitate, dar si o obisnuinta, deoarece nu putini sunt aceia care se imbaiaza nu atat spre a-si curata corpul, ci spre a se relaxa, dupa o zi de munca istovitoare, apeland la baie ca la un ritual binefacator. Dar nu intotdeauna lucrurile au stat asa. Si oricat ar parea de curios, au existat epoci in care accesul la bai era fie ingradit, fie privit ca un pacat, cand baile erau distruse, fiind considerate focare de epidemii sau „catedrale ale carnii”. O privire de ansamblu asupra baii, de-a lungul timpului, incercam sa va oferim, in randurile urmatoare. Remediu pentru boli Desi elemente care sa ateste ca baia, in acceptia moderna a termenului, era cunoscuta si utilizata si de primele populatii aparute pe scena istoriei – sumerian, asirian, babilonian etc. –, cel care face prima mentiune scrisa la „baie” este Homer, in a sa „Iliada”, unde vorbeste despre pasiunea grecilor pentru imbaiat. Ruinele unei bai descoperite in orasul Olynthus si datand de pe timpul lui Alexandru Macedon, ne confera o imagine asupra bailor grecesti. Apa era adusa de la mari distante, din izvoarele montane, prin intermediul unor conducte din lut ars. Cazile aveau forma unor vase largi din marmura, in care oamenii stateau in picioare, urmand sfatul lui Hippocrat, potrivit caruia era mai sanatos sa faci baie stand in picioare decat tolanit. De asemenea, cum acelasi Hippocrat sustinea ca baile cu apa rece erau un remediu pentru majoritatea bolilor, grecii ii urmau cu sfintenie sfaturile. De altfel, ei insisi considerau ca a te imbaia cu apa calda era un obicei „feminin” si de aceea, baia lor consta in aruncarea mai multor galeti de apa pe cap, fie iarna, fie vara! Caligula isi petrecea zile intregi in baie! Dintre toate popoarele lumii, insa, cei care au avut un veritabil cult al baii au fost romanii. Devenite, o data cu epoca imperiala, „cafenele” sui-generis, in care se intalnea toata crema intelectualitatii latine, baile, sau „termele” romane erau construite dupa un model standard, respectat cu sfintenie, singurul lucru care varia fiind marimea constructiei – cea mai mare baie fiind a imparatului Diocletian, cu o capacitate de 6000 de locuri! Aproape ca nu exista roman care sa nu aprecieze baia, desi Seneca, faimosul filosof, sustinea ca singura modalitate laudabila de a face trupul sa transpire este nu baia, ci munca fizica grea! Dar prea putini se sinchiseau de moralistul Seneca, iar despre unii imparati, precum Tiberiu sau Caligula avem informatii cum ca si-ar fi petrecut zile intregi in terme! Fiecare baie romana continea patru sali. Prima dintre ele, numita tepidarium, era cea mai larga si mai luxoasa din toata terma. Aici, clientii se relaxau in apa racoroasa a bazinului si erau unsi de catre sclavi cu uleiuri parfumate. Urma trecerea in caldarium, o sala plina cu cazi individuale, umplute cu apa calda si incalzite de un urias cazan, plasat chiar sub podeaua de piatra. In laconicum, clientul statea foarte putin timp, fiind supus unui masaj aspru, urmat de curatirea pielii cu o lama de silex, numita strigil. In fine, ultima sala, frigidarium, continea o pisicina cu apa foarte rece, destinata revigorarii organismului. „Catedralele carnii” Caderea Imperiului Roman de Apus a dus si la un dezinteres generalizat fata de igiena. Noii stapani, barbarii veniti din stepele Asiei, nu aveau nici cea mai mica inclinatie spre curatenie, iar distrugerea uriaselor terme romane a facut ca si interesul populatiei autohtone pentru imbaiat sa scada. Nu-i de mirare ca in aceste conditii, din cauza mizeriei, apar plagi cumplite, precum ciuma sau holera, puse insa de Biserica crestina, ce incepea sa detina un rol de prim rang in societate, pe seama unei pedepse divine. Mai mult, sacerdotii crestini numesc termele „catedrale ale carnii”, facand aluzie la orgiile desfasurate aici, pe timpul romanilor, si lumea, temandu-se de focul Gheenei, incepe sa le ocoleasca si mai mult... Cea mai costisitoare baie Cu totul altfel stau lucrurile la arabi, care, in aceeasi perioada cand Occidentul era terorizat de ciuma, sunt ocoliti de epidemii tocmai datorita curateniei in care-si duc viata cotidiana. Baile arabe, numite „hammam”, au proliferat o data cu raspandirea islamismului, Mahomed insusi incurajandu-i pe evlaviosii sai adepti sa se imbaieze. De retinut ca arabii nu faceau niciodata baie in albii individuale, ci preferau bazinele largi, in care apa trebuia sa fie incalzita. In 642, cand ei au capturat Alexandria, baile romane din acest oras au fost incalzite, timp de sase luni, cu pergamente si papirusuri din faimoasa biblioteca Ptolemeica! In acest fel, 700.000 de manuscrise antice au fost distruse, fapt unanim considerat astazi drept cel mai mare „cataclism cultural” din istoria omenirii. Baia la mahomedani avea insa si o componenta religioasa. Inainte de a intra intr-o moschee, barbatii erau obligati sa treaca mai intai pe la hammam, iar construirea unui asemenea stabiliment il absolvea pe „sponsor” de pacate. Din acelasi motiv, constructorul dadea de veste intregului oras despre initiativa sa, invitandu-i pe localnici, bogati si saraci, sa faca baie gratis in hammam-ul lui. Femeile musulmane, care nu aveau voie sa se imbaieze alaturi de barbati, puteau totusi sa intre aici dupa ce nasteau sau atunci cand erau bolnave. Legea islamica prevedea ca, in cazul in care sotul ii refuza accesul la hammam, consoarta era indreptatita chiar sa divorteze! Nasterea in baie alunga duhurile rele Una dintre cele mai bizare, dar si mai placute modalitati de scaldat o constituie, fara indoiala, baia ruseasca. Temperaturile scazute si apa fierbinte duceau la formarea unui abur dens, privit ca o binefacere de catre toti cei ce simteau pe propria piele capriciile iernii rusesti. Prima referire la baile rusesti apare intr-un tratat semnat intre rusi si bizantini, in 906, prin care se stipula ca negustorilor rusi aflati in Constantinopol sa li se permita sa-si construiasca aici o baie „dupa obiceiul lor”. Dar prima descriere a unei „bania” o consemnam intr-o cronica din anul 1113. Ea se refera insa la calatoria misionara a Apostolului Andrei, despre care se scrie ca ar fi intalnit acest obicei la popoarele slave, de dincolo de Volga: „Acesti slavi se imbaiaza in mari cazi de lemn, in care intra toti dezbracati si incep a se biciui, pe spate, cu legaturi de urzici, atat de rau ca ai zice ca n-o sa mai scape cu viata. Apoi se arunca in apa rece si isi revin, dar baia asta unui strain i se pare nu un lucru placut, ci o tortura”. Neobisnuitele bai rusesti au fost totusi apreciate de majoritatea calatorilor straini ce au vizitat Moscova, in secolele urmatoare, printre ei aflandu-se si celebrul curtezan Giovanni Casanova, ce se lauda chiar ca ar fi avut parte de o fantastica partida de amor in „bania”! Pentru rusi, baia nu avea doar rolul igienic, ci si unul de protectie impotriva spiritelor rele care, in acceptia populara, ar declansa bolile. Nu-i de mirare ca momentele importante ale vietii erau puse in legatura cu atributele magice ale baii. Rusoaicele au fost primele femei care au nascut in apa, tocmai pentru a-si proteja pruncii de influenta spiritelor demonice. Imediat dupa nastere, moasa copilului isi baga mainile in apa, le scutura si striga: „Asa cum se duce apa de pe palmele mele, asa sa se duca raul de la acest slujitor al Domnului”. „Regele Soare” se scalda in aur, nu insa si in apa... In secolele XVII-XVIII, pana la Revolutia franceza, Europa Occidentala va cunoaste, in mod paradoxal, o moda a „nespalarii”, moda data de insisi suveranii epocii. Despre Ludovic al XIV-lea se stie cu siguranta ca nu s-a imbaiat complet decat de doua ori in viata. In rest, „baia” lui consta in stergerea mainilor si a fetei cu un prosop inmuiat in apa de trandafiri. La fel de certata cu sapunul era si favorita urmasului sau, doamna de Pompadour, care, pentru a se apara de paduchii ce-i misunau sub peruca folosea o bagheta de aur, terminata cu o gheara, pentru scarpinat... La cumpana secolelor XVIII-XIX, baile publice reapar si in paralel se dezvolta si industria sapunului, produs devenit accesibil tuturor categoriilor sociale. Sporirea constanta a nivelului de trai la orase aduce cu sine introducerea, mai intai in castele si vile, apoi si in casele oamenilor simpli, a apei curente. Fenomenul ia o amploare si mai mare o data cu producerea energiei electrice si aparitia incalzirii centrale, ajungandu-se pana intr-acolo incat, la construirea oricarei cladiri, sa se prevada expres dotarea ei cu sali de baie.